Femeie în vârstă de 31 de ani, găsită SPÂNZURATĂ pe un teren viran din județul Sibiu. Polițiștii au deschis un dosar penal, în acest caz

Femeie în vârstă de 31 de ani, găsită SPÂNZURATĂ pe un teren viran din județul Sibiu. Polițiștii au deschis un dosar penal, în acest caz
FOTO - Caracter ilustrativ
Publicat: 24/04/2023, 22:36
Actualizat: 24/04/2023, 22:38

O femei în vârstă de 31 de ani, din municipiul Sibiu, a fost găsită spânzurată, luni seara, pe un teren viran din județul Sibiu. În acest caz, a fost deschis un dosar penal.

„Azi, în jurul orei 18:45, o femeie în vârstă de 31 de ani, din municipiul Sibiu, a fost găsită spânzurată, pe un teren viran din apropierea străzii Săcel. Trupul femeii a fost transportat la Serviciu de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului”, a declarat pentru Agerpres Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu.

Potrivit sursei citate, „în cauză, la nivelul Poliţiei Municipiului Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanţele în care a survenit decesul femeii”.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Alexia Eram, elevă-model la școală: „Nu am chiulit niciodată”. Ce reguli stricte trebuia să respecte
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
10 obiecte despre care n-ai știut că sunt făcute din petrol
×